[oberlist] MD* wshp: O ABORDARE TRANSFRONTALIERA A MANAGEMENTULUI SI VALORIFICARII PATRIMONIULUI CULTURAL

ober at emdash.org ober at emdash.org
Tue Sep 6 09:11:27 CEST 2011


http://mnam.md/index.php?option=com_content&view=article&id=53%3Ainvitaie-de-participare-&catid=7%3Anoutati-acasa&Itemid=4&lang=en

Eşti pasionat de artă? Eşti interesat de patrimoniul cultural din ţară şi
de peste hotare? Te invităm  să participi la trainingul organizat in
cadrul
proiectului cu titlul

O ABORDARE TRANSFRONTALIERĂ A MANAGEMENTULUI ŞI VALORIFICĂRII
PATRIMONIULUI CULTURAL.




 

Proiectul face parte din Programul Operaţional Comun România – Ucraina -
Republica Moldova, semnat de  guvernele statelor respective pentru
perioada
2007-2013. Programul este finanţat de Uniunea Europeana prin Instrumentul
European de vecinătate si parteneriat, fiind co-finanţat de ţările
participante în cadrul proiectului. Acesta este finanţat de Uniunea
Europeana cu suma de 149 000 Euro din valoarea totala a proiectului – 170
700 Euro.

Aplicantul la proiect este Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, avându-i
ca parteneri în Republica Moldova - Centrul pentru Asistenţa Autorităţilor
Publice şi Camera di Commercio e Industria Moldo-Italiana,  în România -
Muzeul Tradiţiilor din comuna Muntenii de Sus, judeţul Vaslui.

Proiectul propune crearea unui curs de formare profesională în
Conservarea, Catalogarea şi Valorificarea patrimoniului cultural. Acesta
va
fi un program intensiv, care îşi propune să ofere instrumente pentru
îmbunătăţirea şi dezvoltarea tehnicilor de conservare şi gestionare a
patrimoniului precum şi valorificarea obiectelor din patrimoniul cultural.
O atenţie deosebită va fi acordată adoptării practicilor existente în
diferite ţări, prin schimbul de cunoştinţe cu experţi străini. Proiectul
va
permite îmbunătăţirea generală a capacităţilor instituţiilor de profil în
domeniul conservării patrimoniului şi a măsurilor de protecţie a acestuia.
Proiectul  va aborda  probleme comune din domeniu, implicând Muzeul
Naţional de Artă al Moldovei şi Muzeul Tradiţiilor din Muntenii de Sus
(România).

Trainingul este destinat studenţilor de la facultăţile de profil
umanistic. Acesta constă din 90 ore (curs de lecţii teoretice şi
practice),
susţinut de specialiştii de la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.  Prin
activităţi practice în perioada de stagiu, studenţii vor avea şansa de a
se
integra în una dintre instituţiile care se ocupă de conservarea,
restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural.

Număr de participanţi – 10 studenţi ori absolvenţi  ai anului de studii
2010-2011 ai facultăţilor de profil. Participanţii vor fi selectaţi în
baza
formularelor completate şi a CV-urilor transmise la adresa de e-mail
info at 2art.md , titlul scrisorii fiind „Formular de aplicare”, sau
prezentate personal la sediul muzeului. La finele seminarului
participanţii
vor primi certificate de participare.

Perioada desfăşurării: 17-28 octombrie 2011.

Locul desfăşurării: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei,Chişinău, str. 31
August 1989, nr.115. Pentru informaţii sunaţi 24-13-12; 24-20-90.


More information about the oberlist mailing list