[oberlist] MD* news: Institutul Cultural Român la Roma, Chișinău și Veneția - schimbări

ober at emdash.org ober at emdash.org
Tue Nov 13 03:31:59 CET 2012


Schimbări propuse de Institutul Cultural Român la Roma, Chișinău și 
Veneția
http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/schimbari-propuse-de-institutul-cultural-roman-la-roma-chisinau-si-venetia.html

Luni, 12 noiembrie 2012
Institutul Cultural Român a decis, în ședința Comitetul Director de 
luni, 12 noiembrie 2012, desemnarea în funcția de director al 
Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău a domnului 
Valeriu Matei, care îl înlocuiește pe domnul Petre Guran, rechemat în 
centrala ICR. În funcția de director adjunct al ICR „Mihai Eminescu“ de 
la Chișinău a fost desemnat domnul Nichita Danilov. Doamna Daniela 
Crăsnaru a fost desemnată director adjunct al Accademia di Romania din 
Roma, unde îl înlocuiește pe domnul Cornel Baicu, numit în funcția de 
director adjunct al  Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă 
de la Veneția.

În contextul acţiunilor de sprijinire a diasporei româneşti, conform 
misiunii Institutului, ICR a decis să exploreze deschiderea unor 
Institute Culturale Române la Belgrad, în conformitate cu acordul dintre 
România şi Serbia, şi la Montreal, în conformitate cu acordul dintre 
România şi Canada. ICR va organiza, de asemenea, un Consiliu al 
Diasporei, care să formuleze trimestrial propuneri de acţiuni pe care 
Direcţia Generală a Românilor de Pretutindeni şi alte direcţii generale 
din centrala instituţiei să le analizeze și să le pună în aplicare.

În vederea asigurării cât mai multor candidați la funcțiile vacante de 
director și director adjunct ai institutelor culturale române din 
străinătate, Institutul Cultural Român va organiza un  concurs anunțat 
public. Candidații vor fi selectați pe baza unui CV detaliat și a unui 
proiect managerial. Se preconizează selectarea, pentru ocuparea acestor 
funcții, a unor personalități culturale profilate care să aibă totodată 
calități manageriale. În conformitate cu practicile internaționale și cu 
reglementările activității diplomatice, se recomandă un mandat de până 
la patru ani, astfel încât un efectiv cât mai mare dintre 
personalitățile profilate în cultura actuală a țării noastre să aibă 
șansa de a ocupa astfel de funcții.


More information about the oberlist mailing list