[oberlist] COMUNICAT: Matei Bejenaru – în dialog cu Maria Lind la Bienala Internaţională de Artă din Göteborg

Rumänska kulturinstitutet rkis at rkis.se
Wed Sep 11 11:25:37 CEST 2013


Description: Description: INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA STOCKHOLM


COMUNICAT DE PRESĂ
Matei Bejenaru în dialog cu Maria Lind la Bienala Internaţională de Artă din Göteborg


Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Bienala Internaţională de Artă de la Göteborg organizează joi 26 septembrie, ora 17.30, o dezbatere pe tema iniţiativelor de artă periferice, la care participă artistul Matei Bejenaru (Iaşi) şi curatorul Maria Lind (Stockholm). Discuţia „A trecut timpul bienalelor periferice? Reflecţii despre Bienalei Periferic (1997-2008)” face parte din seria de dezbateri „ <http://www.gibca.se/rs_events/view/new_perspectives_on_26/?lang=en> Perspective noi asupra practicilor curatoriale” din cadrul bienalei şi reprezintă prima colaborare a institutului cu Bienala de la Artă de la Göteborg. 

Pornind de la analiza condiţiilor socio-culturale şi politice în care Bienala Periferic şi-a început activitatea în Iaşi, la sfârşitul anilor ’90, Matei Bejenaru, fondator şi director al Bienalei Periferic (1997-2011), va discuta cu Maria Lind, curator şi director al Centrului de Artă Tensta din Suedia, despre rolul pe care acest gen de eveniment îl are în dezvoltarea scenei artistice locale. Totodată cei doi participanţi vor analiza situaţia iniţiativelor independente de artă în contextul est-european după 2009, anul declanşării crizei mondiale.

Matei Bejenaru este artist şi iniţiatorul Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iaşi (1997-2008). În 2001, împreună cu mai mulţi artişti şi filosofi din Iaşi, Bejenaru a fondat Asociaţia Vector, instituţie care sprijină scena de artă contemporană emergentă. În 2013 Matei Bejenaru a înființat, alături de curatorul Cristian Nae, Centrul de Fotografie Contemporană din Iaşi. În 2011-2012 Bejenaru a fost profesor invitat la Universitatea Québec, Montreal, Canada, iar în prezent predă fotografia şi arta video la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi. 
În practica sa artistică, Bejenaru analizează felul în care globalizarea afectează muncitorii din ţările post-comuniste, documentând schimbările de mentalitate şi stil de viaţă. Din 2010 dezvoltă Cântece pentru un viitor mai bun, o serie de performance-uri corale despre percepţia viitorului în diferite context sociale şi culturale.

Maria Lind, curator şi critic de artă, este în prezent directorul Centrului de Artă Tensta din Stockholm. În perioada 2008-2010 a fost directorul programului de studii curatoriale din cadrul Bard College (SUA). Anterior, Lind a deţinut funcţia de director la Iaspis (Stockholm) şi la Kunstverein München, şi a fost curator la Moderna Museet (Stockholm) şi co-curator pentru Manifesta 2. Maria Lind a contribuit cu texte critice în numeroase ziare, reviste, cataloage şi alte publicaţii, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi curatori suedezi. Dintre publicaţiile recente la care a fost co-editor amintim Contemporary Art and Its Commercial Markets: A Report on Current Conditions şi Future Scenarios and Performing the Curatorial: With and Beyond Art, ambele apărute la Sternberg Press.

Bienala Internaţională de Artă din Göteborg se desfăşoară anul acesta în perioada 7 septembrie – 17 noiembrie. Curatorii acestei ediții sunt Katerina Gregos, Joanna Warsza, Claire Tancons şi Ragnar Kjartansson, în colaborare cu Andjeas Ejiksson. Bienala include mai multe expoziţii, serii de seminarii, precum şi un program satelit, prin care bienala îşi extinde colaborările cu un număr mare de actori locali şi regionali de pe scena artei contemporane. Citeşte mai mult pe  <http://www.goteborg.biennal.org> www.goteborg.biennal.org.

Ataşat: Imagine: Periferic 8 (2008), fotografie din expoziţia prezentată în Sala de sport din Iaşi, cu lucrări de Christian Jankowski şi Daniel Knorr, curator: Dora Hegyi

 

Persoană de contact: Simona Buzatu, Coordonator de proiect ICR Stockholm,  <mailto:simona.buzatu at rkis.se> simona.buzatu at rkis.se, tel: 0046 8 20 76 00

 

 

-------------- next part --------------
An HTML attachment was scrubbed...
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20130911/233e50ae/attachment-0001.html>
-------------- next part --------------
A non-text attachment was scrubbed...
Name: image001.jpg
Type: image/jpeg
Size: 8059 bytes
Desc: not available
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20130911/233e50ae/attachment-0002.jpg>
-------------- next part --------------
A non-text attachment was scrubbed...
Name: Periferic 8 - Jankovski-Knorr.jpg
Type: image/jpeg
Size: 657094 bytes
Desc: not available
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20130911/233e50ae/attachment-0003.jpg>


More information about the oberlist mailing list