[oberlist] LIKE CNDB #1// REENACTING LIZICA CODREANU – LICEUL „FLORIA CAPSALI” DIN BUCUREȘTI

Igor Mocanu igor.mocanu at gmail.com
Mon Feb 23 23:41:05 CET 2015


Prezentat in cadrul festivalului LIKE CNDB#1
14 februarie – 21 martie 2105
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Duminică, 1 martie 2015, 19h30-21h00

Sala „Stere Popescu” – B-dul Mărășești 80 – 82, Sector 4, București

Invitate: Liana Tugearu, Vava Ștefănescu

Moderator: Igor Mocanu
Costume: Cristian Marin
Dansează elevele claselor a XI-a și a XII-a (profesoare: Doina Georgescu și
Simona Paraschivu): Raluca Adomnicăi, Daniela Cosma, Alexandra Dragomir,
Carmen Margarit, Bianca Buricescu, Adina Bădica, Ana-Maria Ștefan.

În noiembrie 2014, Centrul Național al Dansului București realiza, în
cadrul proiectului Hors les Murs, un eveniment în jurul personalității
coregrafei și dansatoarei Lizica Codreanu, apropiată a grupurilor de
avangardă din Paris, cea care a revoluţionat într-o carieră fulgerătoare,
codurile dansului.

Vă invităm acum la o nouă întâlnire cu Lizica Codreanu, sub forma unor
discuții, proiecții de fotografii inedite și un nou reenactment, realizat
de aceasta dată de elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”
București, clasele profesoarelor Doina Georgescu și Simona Paraschivu.

Pornind de la:
– fotografiile realizate și păstrate de Brâncuși; Lizica Codreanu a dansat
în atelierul său într-un costum creat de sculptor (în 1922),
– filmul regizorului Cornel Mihalache – care a reconstituit costumul și i-a
propus Vavei Ștefănescu primul reenactment al dansului Lizicăi Codreanu (în
1995),
– cartea cercetătoarei Doina Lemny – *Lizica Codreanu. O dansatoare româncă
în avangarda pariziană*,
am propus Liceului de Coregrafie Floria Capsali București un eveniment în
care refacem în dans, prin discuții, imagini și documente de arhivă,
parcursul artistic atipic al coregrafei și dansatoarei Lizica Codreanu și
îl readucem în atenția publicului.

Editura Vellant a publicat în 2013 traducerea cărții Doinei Lemny – *Lizica
Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană* – carte care se va
găsi de vânzare după eveniment, la Sala „Stere Popescu”.

Lizica Codreanu (1901, București – 1993, Louveciennes) – dansatoare și
coregrafă franceză de origine română. În 1918 se înscrie la Școala de
Bele-Arte din București, debutând în același an în cadrul programului
primului ceai artistic al Societății „Prietenii orbilor” la Teatrul „Carol
cel Mare” din București, alături de Ion Manu, Maria Filotti și Petre
Sturdza. După câteva reprezentații individuale în București (*Dansuri de
caracter*, *Dansul primăverii* și *Divertisment rococo*, 9 martie 1919,
Teatrul Eforia), Lizica Codreanu pleacă la Paris, iar din 1921 dezvoltă o
activitate coregrafică din ce în ce mai susținută. Compozitorul Florent
Schmitt o recomandă Idei Rubinstein pentru spectacole, frecventează
cursurile Bronislavei Nijinska, apropiindu-se tot mai mult de principalele
grupuri de avangardă: Albatros, dadaiștii și suprarealiștii, Tchérez ș.a.
În 1926 debutează în film, interpretând rolul lui Pierot Fulgerul în
pelicula *Le P’tit Parigot* regizată de René le Somptier. În același an se
căsătorește cu Jean Fontenoy, cunoscut jurnalist pentru agenția Havas,
alături de care călătorește intens până în a doua jumătate a anilor ’30,
când revine la Paris de la Shanghai, divorțează și deschide un centru de
hatha-yoga, adaptând învățătura orientală și hindusă la propriile ei
cercetări despre corp. În 1971, după o ultimă călătorie la București, își
încheie activitatea de psiho-somaticiană, timp în care îi avuse ca
pacienți, între mulți alții, pe Eugène Ionescu sau Coco Chanel. Se stinge
din viață în 1993, la Louveciennes, în vârstă de 93 de ani. În 2011 apare
la Paris volumul *Lizica Codreano. Une danseuse roumaine dans l’avant-garde
parisienne*, fiind cea mai cuprinzătoare monografie dedicată dansatoarei de
origine română, semnată de cercetătoarea Doina Lemny.

Doina Georgescu este absolventă a Liceului de Artă “George Enescu” – secția
Coregrafie și a UNATC -secția Coregrafie – Pedagogie. Din 2007 este
profesoară de dans contemporan la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”.
Lucreză cu coregrafa Raluca Ianegic (1986, 1994), este membră a Companiei
de Dans Gigi Căciuleanu și interpretă în spectacolul „OuiBaDa” (2007-2013).
Participă la stagiile „Danse en voyage”, unde lucreză cu coregrafii Karine
Saporta, Joseph Nuch, Marie-Jeanne Gheorghiu, 2007, „Icons Arts Cisnadie”
cu Marta Coronado, master class Merce Cunningham la Studioul de Operă și
Balet „Ludovic Spiess” susținut de Cheryl Therrien și de Duke Wilburn.
Participă la cursuri cu coregrafii Massimo Gerardi, Brice Mousset, Emanuela
Tagliavia, Laura Delfini.

Simona Cristina Paraschivu – Mandache (Bucureşti, n: 21.11.1987), a
absolvit în anul 2006 Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti,
apoi Facultatea de Coregrafie în anul 2009 şi masteratul de Coregrafie –
din cadrul UNATC Bucureşti. Încă din timpul studiilor a căpătat o bogată
experienţă TV (apariţii / momente de dans în emisiunile Prima TV – MegaStar
şi Mondenii) precum şi experienţă teatrală. Lucrează cu copii şi adulţi în
diferite cursuri de mişcare scenică, dans, expresie corporală. Realizează
coregrafii, folosind diferite stiluri de dans: contemporan, balet, hip-hop,
vals, salsa, zumba, etc. A colaborat cu importante teatre din Bucureşti
(Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Evreiesc etc.) şi cu coregrafi
importanti.

Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul tomtix.ro sau de la Sala
„Stere Popescu” (B-dul Mărășesti 80-82), cu o oră înainte de începerea
fiecărui spectacol. Prețul biletelor este 25 lei/spectacol/seară double
bill sau 100 lei pentru întregul festival. Preț redus pentru profesioniști,
studenți, elevi, pensionari 15 lei/spectacol sau 70 lei pentru întregul
festival. Intrarea la proiecțiile de filme este gratuită.

Bilete: https://www.tomtix.ro/377
ABONAMENT LIKE CNDB #1 https://www.tomtix.ro/386

Reenacting Lizica Codreanu is a series of discussions and reenactments,
proposed by The National Dance Center Bucharest, around the revolutionary
artist career of the Romanian dancer and choreographer Lizica Codreanu.

www.cndb.ro

https://igormocanu.wordpress.com/2015/02/24/like-cndb-1-reenacting-lizica-codreanu-liceul-floria-capsali-din-bucuresti/

-- 
Igor Mocanu | art critic, curator

(+40) 725 79 68 60
igor.mocanu at gmail.com
http://igormocanu.wordpress.com/
-------------- next part --------------
An HTML attachment was scrubbed...
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20150224/82778e00/attachment-0001.html>
-------------- next part --------------
A non-text attachment was scrubbed...
Name: 11722_810062492386829_4488787026994302688_n.jpg
Type: image/jpeg
Size: 177036 bytes
Desc: not available
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20150224/82778e00/attachment-0001.jpg>


More information about the oberlist mailing list