[oberlist] Zpațiu: Visiting Recent History – prezentare de artist / socializare / muzică

Asociația Oberliht info at oberliht.org
Mon Sep 16 17:29:49 CEST 2024


 <https://zpatiu.wordpress.com/wp-content/uploads/2024/09/vrh-afis-1.jpg>

https://zpatiu.wordpress.com/2024/09/06/recent-history

*Visiting Recent History* – prezentare de artist
*Miercuri, 18 septembrie 2024, ora 19:00-23:00*
*Zpațiu / Grădina Stalker (*Casa Zemstvei, str. Al. Șciusev nr. 103,
Chișinău)

*Visiting Recent History*, un proiect organizat de MATCA artspace
<https://www.instagram.com/matcaartspace/> din Cluj-Napoca (RO), urmărește
prezentarea unei expoziții colective care va avea loc la ȚOL Artist Run
Space <https://www.facebook.com/profile.php?id=100095534198589> și o
discuție cu public la Zpațiu <https://zpatiu.wordpress.com/> urmată de
socializare în Grădina Stalker
<https://zpatiu.wordpress.com/stalker-garden/> (Casa Zemstvei), în Chișinău.

Proiectul conectează țări care împart granița cu România sau țări care au
trecut prin revoluții în anul 1989 – de-a lungul unui itinerar abordat atât
fizic, cât și imaginar – conceput pentru a pune la dispoziție oportunități
de cercetare pentru artiști și artiste, în cadrul unui proiect inspirat de
tranziții, mutații și „trecutul continuu” al culturii central-est-europene.
Tema întregului proiect este problematizarea paradoxurilor care stau la
baza conceptului de libertate.

În urma unui apel care a fost deschis pe durata lunii Iulie, numit
Rezidențe în mișcare* – echipa de proiect a selectat 5 aplicații care
urmează să fie dezvoltate de către artiștii selectați până pe data de 10
septembrie. S-au deplasat în mobilități de cercetare Clara Caradimu și
Teodor Georgescu – Rep. Moldova; Lorena Cocioni – Bulgaria; Teona Galgoțiu
– Germania; Győrfi Kata – Ungaria; Andreea Ciutac și Marco Verhoogt – Cehia
și Slovacia. Parte din rezidenți vor participa pe data de 18 septembrie la
o discuție publică găzduită de Asociația Oberliht <https://oberliht.org/>
 la Zpațiu <https://zpatiu.wordpress.com/>, discuție urmată de muzică și
socializare în Grădina Stalker
<https://zpatiu.wordpress.com/stalker-garden/> din curtea Casei Zemstvei.
În cadrul acestui eveniment, echipa MATCA artspace
<https://www.instagram.com/matcaartspace/> va prezenta activitatea mai mult
sau mai puțin recentă, iar parte din artiștii prezenți vor prezenta
cercetarea lor din cadrul *Rezidențelor în mișcare.*

Într-un context în care deplasările cetățenilor români în afara țării erau
rar posibile înainte de 1989, actul de a călători dincolo de graniță are un
rol conceptual în structura proiectului și în relație cu tema „Libertate”.
Conectarea cu Republica Moldova, de asemenea, nu este întâmplătoare – este
aleasă expunerea a 11 artiști și artiste într-un stat în care libertatea
este un construct care marchează puternic identitatea acestui loc, atât în
strânsă legătură cu istoria ultimelor decenii, cât și cu fragilitatea și
proximitatea față de războiul din Ucraina.
<https://zpatiu.wordpress.com/wp-content/uploads/2024/09/unnamed1.jpg>

**Rezidențe în mișcare *oferă context pentru explorarea zonelor din Europa
Centrală și de Est și relația acestora cu libertatea în ultimii 35 de ani.
Prin examinarea aspectelor paradoxale care stau la baza libertății, căutăm
contribuții care să investigheze aspectele care încă nu sunt rezolvate în
ceea ce privește acest subiect. Posibile teme de reflecție includ
societatea din Europa Centrală și de Est reflectată prin prisma
capitalismului, a puterii politice și de consum, moduri de a locui și
gentrificare, conflicte politice actuale, migrație, muncă/exploatare,
educație, minorități, solidaritate, condiția femeii în societatea
central-est-europeană, sisteme corupte care creează un cadru sigur în care
puterea politică poate să existe, etc. Sunt chestionate în acest context
paradoxuri ale conceptului de libertate în spațiul european, în special în
țările care împart granița cu România, sau țări care au trecut prin
revoluții în anul 1989.

Rezidențe în mișcare a invitat artiști și artiste să propună subiecte de
cercetare care pot fi aprofundate prin deplasare, într-un context în care
fiecare aplicant are libertatea de a alege durata, locul și subiectul
cercetării sale individuale.

*// parte din Visiting Recent History*, un proiect care investighează
relația dintre libertate și schimbările recente care au avut loc în istoria
comună a țărilor central-est-europene.

Proiect inițiat de Alexandra Mocan și curatoriat împreună cu Matei Toșa.

Expoziția de la ȚOL Artist Run Space
<https://www.facebook.com/profile.php?id=100095534198589>, care se va
deschide publicului pe data de 20 Septembrie, are două moduri prin care
include contribuțiile artistice în spațiul expozițional: va include cele 5
contribuții dezvoltate în cadrul apelului *Rezidențe în mișcare* și
contribuțiile a încă 6 artiști/duo-uri artistice: Mihai Grecu, Roberta
Curcă, Vlad Olariu, Alexandru Mihai Budeș & Lisa Marie Schmitt, Tudor
Pătrașcu, Istvan Gergely & Alexandru Muraru. În timpul vernisajului, va
avea loc și o proiecție video în curtea ȚOL Artist Run Space.

***
MATCA artspace este un spațiu independent inițiat și curatoriat de trei
artiști vizuali (Alexandra Mocan, Alexandru Muraru, Matei Toșa) din
Cluj-Napoca de la începutul anului 2017 până în prezent.

https://www.facebook.com/matcaartspace
https://www.instagram.com/matcaartspace/
https://www.youtube.com/watch?v=aJ20171f-bE (video presentation)

***
Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român
<https://www.icr.ro/>, prin Programul* Cantemir* – program de finanțare
pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul
Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul
în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime
responsabilitatea beneficiarului finanțării.

***
Acest eveniment este organizat de MATCA artspace
<https://www.instagram.com/matcaartspace/> în parteneriat cu Asociația
Oberliht <https://oberliht.org/> cu susținerea FundAction
<https://fundaction.eu/> și a Ministerului Culturii al RM
<https://www.mc.gov.md/>, și este găzduit de Zpațiu
<https://zpatiu.wordpress.com/> și Grădina Stalker
<https://zpatiu.wordpress.com/stalker-garden/> / parteneri media: #diez
<https://diez.md/>, youth.md, fest.md <https://www.fest.md/> și
platzforma.md / suport tehnic: CSCI din RM

-- 
Asociația Oberliht
022 286317 / 079910102
info at oberliht.org
http://oberliht.org/suport/

asociază-te / follow us
https://www.telegram.me/oberliht
https://www.facebook.com/asociatia.oberliht
https://www.instagram.com/asociatia_oberliht/
https://www.youtube.com/channel/UCvsyoCq3aczyvtsfTvKyqyw/videos

aboneaza-te la [oberlist] / subscribe
https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist
portal informational pentru arta si cultura din Moldova
information gateway for arts and culture from Moldova
-------------- next part --------------
An HTML attachment was scrubbed...
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20240916/e42e71cf/attachment.htm>


More information about the oberlist mailing list