[Oberlist] RO* grant/cult: Programul CANTEMIR 2009

Oberliht info la oberliht.org.md
Mar Mar 10 23:31:10 CET 2009


http://www.programulcantemir.ro

Lansarea sesiunilor de finanțare 2009

Termen limită pentru depunerea aplicaţiilor – 6 aprilie 2009

Din 4 martie a.c. se lansează ediţia 2009 a Programului CANTEMIR – program
de cofinanțare al Institutului Cultural Român pentru acțiuni și proiecte
culturale desfășurate în străinătate.

Obiectivele Programului CANTEMIR sunt creșterea vizibilității și
accesibilității culturii române pe piețele străine și încurajarea
cooperării culturale la nivel internațional.

Programul se adresează organizațiilor din România și din străinătate, și
artiștilor români, singuri sau ca parte a unui grup artistic (numai în
cadrul SECȚIUNII FESTIVAL).

În 2009, bugetul total alocat proiectelor este de 2.450.000 RON.

Proiectele se pot încadra în trei secțiuni diferite, fiecare dintre
acestea având obiective și priorități de finanțare specifice:

SECŢIUNEA I – FESTIVAL/Culture by Request
SECŢIUNEA II – PROMOVARE/Culture to Go
SECŢIUNEA III – COOPERARE/Culture to Share

DOMENII ARTISTICE
Proiectele se pot înscrie într-unul sau mai multe dintre următoarele
domenii: literatură, arte vizuale, arhitectură și design, teatru, muzică,
dans, film sau patrimoniu cultural.

PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROIECTELOR
Pentru SECȚIUNILE PROMOVARE și COOPERARE
Activitățile proiectului pentru care se solicită finanțarea se pot
desfășura începând cu 1 iunie a.c. (pentru proiectele evaluate în cadrul
primei sesiuni) sau începând cu 1 august a.c. (pentru proiectele evaluate
în cadrul celei de-a doua sesiuni) și se pot finaliza până la 30 octombrie
2009.

Pentru SECȚIUNEA FESTIVAL
Activitățile proiectului pentru care se solicită finanțarea se pot
desfășura în perioada 6 aprilie - 27 noiembrie 2009.

TERMENE LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA PROIECTELOR
Pentru SECȚIUNILE PROMOVARE și COOPERARE
• 6 aprilie a.c. (pentru prima sesiune de evaluare);
• 5 iunie a.c. (pentru a doua sesiune de evaluare);
Atenție! Cea de-a doua sesiune de evaluare NU se organizează dacă
fondurile disponibile au fost epuizate la prima sesiune.

Pentru SECŢIUNEA FESTIVAL – cu minimum o lună înainte de data participării
la festival, dar nu mai târziu de 27 octombrie 2009.

Dosarul de aplicație poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român
din Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, între orele 10:00 –
16:00, sau poate fi transmis prin poștă/curier la adresa menționată, cu
confirmare de primire.

VALOAREA MAXIMĂ A FINANȚĂRII
La Secţiunea FESTIVAL– 25.000 RON
La Secţiunile PROMOVARE şi COOPERARE – 224.200 RON/50.000 EUR (finanţarea
în EURO se acordă numai solicitanților din străinătate).

Finanțarea nerambursabilă nu se acordă pentru activități generatoare de
profit.

COFINANȚARE
Finanțarea nerambursabilă se acordă pe principiul cofinanțării
cheltuielilor eligibile ale proiectului de către solicitant,  din surse
proprii sau atrase, în numerar și/sau în natură, în procent de minimum 10%
din valoarea finanțării acordate de ICR.

DATE DE CONTACT
Regulamentele celor trei secțiuni, precum și documentele aferente acestora
pot fi consultate și descărcate de pe pagina de internet a programului -
www.programulcantemir.ro.

Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la numerele de telefon
+40317100639/+40317100608 sau ne puteți scrie la adresa cantemir la icr.ro.


--
Asociatia Tinerilor Plasticieni din Moldova "Oberliht"
Moldova Young Artists Association "Oberliht"
skype: oberliht
tel: + (373) 69171010
email: info la oberliht.org.md
http://www.oberliht.org.md
.   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .
http://idash.org/mailman/listinfo/oberlist
portal informational pentru arta si cultura din Moldova
information gateway for arts and culture from Moldova




Mai multe informații despre lista de discuții oberlist