[Oberlist] [Fwd: [Info_Culture] Cotidianul - Sculptorul tepei cu cartof isi dijmuieste breasla]

Oberliht ober la emdash.org
Vin Feb 2 14:05:35 CET 2007


despre dreptul de autor, cum se procedeaza in RO

usv
-- 
Moldova Young Artists Association "Oberliht"
tel: + (373 22) 735369
contact person: Vladimir Us
http://www.oberliht.org.md


---------------------------- Original Message ----------------------------
Subject: [Info_Culture] Cotidianul - Sculptorul tepei cu cartof isi
dijmuieste breasla
From:    "ARIN" <arininfo la gmail.com>
Date:    Thu, February 1, 2007 23:20
To:      info_culture la yahoogroups.com
         protest-ro la yahoogroups.com
         romania_eu_list la yahoogroups.com
--------------------------------------------------------------------------

Eu parca imi amintesc cum cineva de pe liste incercase sa "avertizeze"
asupra chestiei asteia inca de acum mai mult de-un an ;)

Codruta

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=9104&art=23952&cHash=1ada51d32a

Alexandru Ghildus, sculptorul tepei din Piata Palatului, s-a facut
gestionar al drepturilor de autor pentru toti artistii plastici.

Creatorii din domeniul artelor vizuale sint reprezentati la ora actuala de
o asociatie care le colecteaza o mare parte din drepturile de autor - iar
aceasta, indiferent daca ei si-au dat sau nu un acord in acest sens. Si
uneori, chiar fara sa stie. Asociatia, pe nume Visarta, il are ca
presedinte pe Alexandru Ghildus si este colectorul unic al mai multor
drepturi recunoscute artistilor de Legea drepturilor de autor. Sumele
trebuie sa ajunga, in final, la plasticieni, insa pina acolo se pare ca
este cale lunga, iar, pe drum, Visarta opreste un comision care se poate
ridica la 30%.
Ce este dreptul de suita

Desi Legea drepturilor de autor este in vigoare din 1996, aplicarea ei a
fost, pina acum, departe de a fi una riguroasa, iar domeniul artelor
plastice nu a facut exceptie. Ca si in cazul operelor scrise, multe dintre
sumele la care, in teorie, autorii de productii vizuale erau indrituiti de
mai bine de zece ani nu au ajuns, in realitate, la cei care trebuiau sa le
incaseze, in parte pentru ca, fiind abia la inceput, piata de arta nu este
nici acum foarte bine organizata si in parte pentru ca metodologiile de
colectare si de distribuire a drepturilor au fost elaborate numai acum
doi-trei ani. Astfel, de exemplu, dupa ce si-a instrainat o opera, fiecare
artist vizual este indreptatit la cinci procente din pretul cu care
aceasta se revinde, ori de cite ori o asemenea tranzactie are loc si
indiferent daca revinzarea are loc in tara sau in strainatate. Este ceea
ce se cheama "dreptul de suita", stipulat clar de legea din 1996, dar
necunoscut nici astazi de multi plasticieni.

Necolectat sau virat direct

In afara de dimensiunea pecuniara, dreptul de suita, care este o achizitie
relativ recenta a legislatiei internationale in domeniu, are si o
dimensiune care tine de dreptul la informatie: galeriile sau casele de
licitatie au obligatia sa-i comunice de fiecare data artistului unde se
afla operele sale care au facut obiectul tranzactiilor. Pina la sfirsitul
anilor '90, multe drepturi, printre care si acesta, nu au fost colectate
decit sporadic, pentru ca de colectarea lor se ocupa, potrivit legii,
societatile de gestiune colectiva a drepturilor de autor. Or, asemenea
societati au ajuns sa se constituie juridic abia in jurul anului 2000 si
au inceput sa colecteze efectiv sumele tocmai in 2005, dupa cum ne-a
declarat Eugen Vasiliu, director general adjunct al Oficiului Roman pentru
Drepturile de Autor (ORDA). Cu toate acestea, unele galerii au virat
direct artistilor dreptul de suita. Dan Popescu, galerist la H'Art, ne-a
declarat, de exemplu, ca asa a procedat pina acum.

Visarta te reprezinta, vrei, nu vrei

In acest context, se constituie in anul 2000 si asociatia Visarta, "unul
dintre ultimele organisme de gestiune colectiva formate", asa cum spune
Vasiliu. In principiu, legea prevede posibilitatea ca in fiecare domeniu
sa existe mai mult de un astfel de organism, insa colectarea sumelor
datorate de "utilizatorii" operelor se face de catre o singura asociatie
de acest gen, desemnata de ORDA "pe criteriul reprezentativitatii".

Organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor isi reprezinta,
bineinteles, numai propriii membri, insa, daca un artist nu este afiliat
nici unei astfel de structuri (si foarte multi nu numai ca nu sint, dar ii
ignora, pur si simplu, existenta), atunci aceeasi lege din 1996 il obliga
sa se adreseze ei pentru a intra in posesia sumelor cuvenite. Pe de alta
parte, cu toate ca, in teorie, organismele de gestiune colectiva sint
asociatii nepatrimoniale, adica nu urmaresc obtinerea unui profit, ele
sint indreptatite sa le opreasca artistilor (membri sau nemembri) un
comision variabil care trebuie sa acopere cheltuielile cu colectarea
sumelor si alte cheltuieli conexe.

Comision de 30%

Asa se face ca Visarta dlui Ghildus, in calitate de gestionar unic al
drepturilor de autor, a trimis la sfirsitul anului trecut si la inceputul
anului acesta sfoara in tara, la toate galeriile si casele de licitatie,
anuntindu-le ca, de acum incolo, au obligatia sa-i vireze o parte din
pretul obtinut din revinzarea lucrarilor tuturor artistilor din
portofoliu: dreptul de suita. Ulterior, asociatia urmeaza sa repartizeze
banii catre titularii dreptului de autor, nu inainte de a-si "retine din
sumele brute colectate un comision de 30% destinat cheltuielilor de
functionare", asa cum se explica in statutul Visarta.

Statutul de colector unic al dreptului de suita a fost obtinut de
asociatia lui Ghildus in iulie anul trecut, printr-o decizie a ORDA, in
care directorul general adjunct Eugen Vasiliu ii recunoaste aceasta
calitate, in urma unui protocol de negociere incheiat de Visarta - ca
reprezentant al artistilor - cu trei societati comerciale care ar
reprezenta vinzatorii si intermediarii in vinzarea operelor de arta.
Aceste societati au fost Alis SRL, MVM Servconsimprod SRL si - cu voia
dumneavoastra - Monavissa SRL, casa de licitatie al carei administrator
este nimeni altul decit dl Ghildus.

Bani de la artistii fara mostenitori

Conform declaratiilor lui Dan Popescu, "cei din businessul de arta
contemporana nu au fost informati despre aceasta negociere", la care,
potrivit legii, ar fi trebuit sa participe reprezentanti ai tuturor
partilor interesate, desemnati de catre ORDA. "Nu vad de ce ar trebui sa
le transfer lor banii si informatiile despre ce vind eu, din moment ce eu
ma achit direct de aceasta obligatie fata de artisti", a mai spus
galeristul de la H'Art.

Principala sursa din care asociatia lui Ghildus colecteaza dreptul de
suita sint, sigur, nu galeriile de arta, ci casele de licitatie unde se
vind lucrari ale artistilor mai vechi. Tranzactiile cu aceste opere sint
supuse aceluiasi regim, insa legea prevede ca, in cazul in care nu exista
mostenitori, sumele colectate revin membrilor organismului de gestiune
colectiva. Astfel ca dl Ghildus si colegii sai par deja bine pozitionati
daca vor reusi, intr-adevar, sa colecteze sumele respective. "Nu am cum sa
verific amanuntele legate de comisionul pe care il retine Visarta", ne-a
declarat, in replica, Alexandru Ghildus, care a explicat ca organisme de
gestionare a drepturilor de autor exista peste tot in lume si ca, in
calitate de artist, nu poate da mai multe detalii.

  a.. Visarta in citeva cifre
  In anul 2005, asociatia Visarta a colectat, in numele artistilor,
drepturi in valoare totala de 140.356 de lei, conform ultimei dari de
seama publicate pe propriul site de pe Internet. Pina la mijlocul anului
trecut, fusesera platiti efectiv catre artisti numai 23.783 de lei. In
schimb, cheltuielile de administrare au fost, in 2005, de 75.859 de lei.
-------------- next part --------------
Un ata?ament HTML a fost eliminat   
URL: http://idash.org/pipermail/oberlist/attachments/20070202/8124f106/untitled-2.html


Mai multe informații despre lista de discuții oberlist